BibliaOrtodoxa.ro
Acasă Tâlcuiri Resurse Despre Contact
Rezultate cautare

Ati cautat: ceea ce in II Regi

S-au găsit 43 versete.

Cartea a doua a Regilor
Cap. 2
17. Apoi s-a dat în ziua aceea bătălia cea mai crâncenă şi Abner cu oamenii lui Israel au fost bătuţi de slugile lui David.
29. Abner însă şi oamenii lui au mers pe şes toată noaptea aceea şi au trecut Iordanul şi, străbătând tot Bitronul, au venit la Mahanaim.
Cap. 3
25. Tu ştii pe Abner, fiul lui Ner; el a venit să te înşele şi să afle pe unde intri şi pe unde ieşi şi să cunoască tot ceea ce faci tu".
36. Şi a aflat de aceasta tot poporul şi i-a plăcut aceasta, cum plăcea întregului popor tot ceea cecea regele.
37. Şi a aflat în ziua aceea tot poporul şi tot Israelul că nu din pricina regelui s-a săvârşit uciderea lui Abner, fiul lui Ner.
Cap. 5
8. Şi a zis David în ziua aceea: "Tot cel ce va ucide pe Iebusei să lovească cu lancea şi pe şchiopii şi pe orbii care urăsc sufletul lui David". De aceea se şi zice: "Orbul şi şchiopul nu vor intra în casa Domnului!"
11. În vremea aceea a trimis Hiram, regele Tirului, soli la David şi lemn de cedru, tâmplari, pietrari şi zidari, şi aceştia au făcut casă lui David.
20. Atunci s-a dus David la Baal-Peraţim şi i-a lovit acolo şi a zis David: "Domnul a măturat pe vrăjmaşii mei dinaintea mea, ca şi cum i-ar fi luat apa". Şi de aceea s-a şi dat locului aceluia numele de Baal-Peraţim.
Cap. 6
1. După aceea a adunat David din nou pe toţi aleşii săi din Israel, ca la treizeci de mii.
9. Şi s-a temut David în ziua aceea de Domnul şi a zis: "Cum va intra chivotul Domnului la mine?"
Cap. 7
4. Şi chiar în noaptea aceea a fost cuvântul Domnului către Natan, zicând:
25. Şi acum, Doamne Dumnezeule, întăreşte pe veci cuvântul pe care l-ai rostit despre robul Tău şi despre casa lui şi împlineşte ceea ce i-ai sortit,
Cap. 10
13. După aceea a întrat Ioab şi poporul ce era cu el în luptă cu Sirienii, dar aceştia au fugit de el.
Cap. 11
12. "Rămâi aici şi ziua aceasta, a zis David lui Urie, iar mâine îţi voi da drumul". Şi a rămas Urie în Ierusalim în ziua aceea până a doua zi.
15. În scrisoarea aceea el scria aşa: "Puneţi pe Urie unde va fi luptă mai crâncenă şi retrageţi-vă de la el, ca să fie lovit şi ucis".
16. De aceea, când Ioab a împresurat cetatea, a pus pe Urie într-un astfel de loc, de care ştia că este apărat de oameni viteji.
Cap. 12
4. Dar iată că a venit la bogat un călător, şi gazda nu s-a îndurat să ia din oile sale sau din vitele sale, ca să gătească cină pentru călătorul care venise la el, ci a luat oiţa săracului şi a gătit-o pe aceea pentru omul care venise la el".
14. Dar fiindcă tu prin această faptă ai dat vrăjmaşilor Domnului pricină să-L hulească, de aceea va muri fiul ce ţi se va naşte".
31. Iar pe poporul care se afla în ea l-a scos şi l-a pus sub fierăstrău şi sub grapă de fier şi sub securi de fier şi i-a aruncat în cuptoarele de ars cărămidă. Aşa a făcut el cu toate cetăţile Amoniţilor. După aceea David s-a întors la Ierusalim cu tot poporul.
Cap. 13
1. După aceea s-au petrecut următoarele: Abesalom, fiul lui David, avea o soră frumoasă, cu numele Tamara. Pe aceasta o iubea Amnon, alt fiu al lui David.
15. După aceea a urât-o Amnon cu ura cea mai mare, aşa încât ura cu care a urât-o el era mai mare decât iubirea pe care o avusese către ea. Şi i-a zis ei Amnon: "Scoală şi pleacă!"
Cap. 14
18. Şi răspunzând, regele a zis către femeie: "Să nu ascunzi de mine ceea ce am să te întreb!"Grăieşte, a zis femeia, o, rege, stăpânul meu!"
19. "Nu cumva este mâna lui Ioab în tot ce spui tu?" a zis regele. Iar femeia i-a răspuns şi a zis: "Să trăiască sufletul tău, o, rege! Nu pot să mă abat nici la dreapta, nici la stânga de la ceea ce a zis regele, stăpânul meu. Adevărat, robul tău Ioab mi-a poruncit şi el a pus în gura roabei tale toate cuvintele acestea;
Cap. 17
11. De aceea eu vă sfătuiesc: Să se adune la tine tot Israelul de la Dan până la Beerşeba, la număr tocmai ca nisipul mării, şi să mergi tu însuţi în mijlocul lor.
13. Iar de va intra în vreo cetate, atunci tot Israelul va aduce frânghii la cetatea aceea şi o vom târî în râu, încât nu va rămâne din ea nici pietricică".
24. David a venit după aceea la Mahanaim, iar Abesalom a trecut Iordanul şi tot Israelul era cu el.
Cap. 18
4. "Ce vi se pare că este bine, a răspuns regele, aceea voi face". Atunci a stat regele la poartă şi a ieşit tot poporul rânduit pe sute şi pe mii.
7. Acolo a fost în ziua aceea bătălie mare; poporul israelit a fost înfrânt de robii lui David, căzând ucişi douăzeci de mii de oameni.
8. Lupta s-a întins în tot ţinutul acela şi pădurea a mâncat în ziua aceea mai mulţi oameni decât a doborât sabia.
16. După aceea Ioab a sunat din trâmbiţă şi s-au întors oamenii de la urmărirea lui Israel, căci Ioab a cruţat poporul.
21. "Du-te, a zis apoi Ioab către Huşai, du-te şi spune regelui ceea ce ai văzut". Huşai, închinându-se înaintea lui Ioab, s-a dus numaidecât,
Cap. 19
2. Astfel biruinţa din ziua aceea s-a prefăcut în plângere pentru tot poporul, căci poporul a auzit chiar în ziua aceea şi zicea că regele este întristat după fiul său.
19. şi a zis către rege: "Domnul meu, să nu-mi socoteşti ca o nelegiuire şi să nu pomeneşti ceea ce ţi-a greşit robul tău în ziua aceea când regele, stăpânul meu, a ieşit din Ierusalim şi să nu iei în seamă, o, rege, aceasta!
37. Dă voie robului tău să se întoarcă, ca să moară în cetatea sa, lângă mormântul tatălui meu şi al mamei mele. Dar iată fiul meu Chimham, robul tău! Să meargă el cu domnul meu, regele, şi fă cu el ceea ce binevoieşti!
40. După aceea regele s-a îndreptat spre Ghilgal şi s-a dus cu el şi Chimham, şi tot poporul lui Iuda şi jumătate din poporul lui Israel a petrecut pe rege.
41. Dar iată tot Israelul a venit la rege şi a zis către el: "Pentru ce bărbaţii lui Iuda, fraţii noştri, te-au răpit şi au trecut pe rege şi casa lui şi pe toţi oamenii lui David peste Iordan?"Pentru aceea, că regele este mai apropiat de noi, au răspuns Israeliţilor toţi bărbaţii lui Iuda. şi de ce să vă supăraţi voi pentru aceasta? Am mâncat noi, oare, ceva de la rege, sau am primit daruri de la el, sau ne-a scutit de dări?"
Cap. 20
18. "Odinioară era obiceiul, a adăugat ea, să se spună: Să se întrebe în Abel şi în Dan, dacă se mai păstrează ceea ce au hotărât credincioşii din Israel
Cap. 21
6. De aceea, dă-ne din urmaşii acelui om şapte bărbaţi şi noi îi vom spânzura, înaintea Domnului în Ghibeea lui Saul, alesul Domnului". "Vă voi da!", a zis regele.
14. Şi a îngropat oasele lui Saul şi ale lui Ionatan, fiul lui, şi oasele celor spânzuraţi în ţinutul lui Veniamin, la Ţela, în mormântul lui Chiş, tatăl lui Saul. Şi s-a făcut tot ce a poruncit regele. ţi după aceea S-a milostivit Domnul asupra ţării.
18. După aceea a fost din nou război cu Filistenii la Gob. Atunci Sibecai Huşatitul a ucis pe Saf, unul din urmaşii lui Rafa.
Cap. 22
50. De aceea Te voi lăuda printre popoare şi voi da slavă numelui Tău,
Cap. 23
10. Acesta s-a ridicat atunci şi a lovit în Filisteni până ce i-a obosit şi i s-a lipit mâna de sabia sa. În ziua aceea a dat Domnul biruinţă mare şi poporul s-a dus după el, numai ca să adune pe cei ucişi.
Cap. 24
18. În ziua aceea Gad a venit la David şi a zis: "Mergi de ridică jertfelnic Domnului în aria lui Aravna Iebuseul".